Test Drive

Hard Metal Hack

Chiar și cele mai reușite automobile produse în mare serie rămân, în definitiv, automobile de mare serie. În situația dată, cum rezolvăm aspirațiile fiecăruia dintre noi pentru ceva propriu și original? Dacia Duster Summer (unicat) este un răspuns.

Prima generație Duster a fost asamblată în milioane de exemplare pe mai multe continente și nu numai sub marca Dacia. Deci milioane de obiecte fix la fel pentru milioane de oameni care nu sunt la fel. Nu-i de mirare că asupra lui Duster s-au operat tot soiul de personalizări, de la adăugarea unor dungi și a unui set de jante și până la realizarea unei versiuni descoperite. Realizare extremă, putem spune fără nicio rezervă. Și da, acest Duster fără pavilion este o creație românească, semnată Auto K9. Chiar și finisarea de detaliu a fost tratată cu atenție. În imagine vedeți un prag care nu e nici de Rolls, nici de Bentley.

Deoarece modificarea unei mașini nu e ceva simplu și ieftin, multe dintre ideile de personalizare vizându-l pe Duster apărute în lume au rămas în stadiul de imagini digitale pe care s-a lucrat în Photoshop (este și cazul variantelor Sport și Stormtrooper care îmi aparțin și pe care, printre multe altele, le puteți vedea în articolul Specialități Dacia Duster Mk 1). Ei bine, unele Dustere digitale semnate de diverși entuziaști nu sunt nici pe departe atât de îndrăznețe pe cât este Duster Summer – mașină reală și funcțională. Respect maxim, Auto K9!

Asta este, unii lucrează cu pixeli pe ecran, alții de-a dreptul cu metal-natur. Atelierul service bucureștean Auto K9 oferă un spectru extins de reparații, acoperind atât partea de caroserie, cât și pe cea mecanică. Duster Summer a fost realizat pornind de la un exemplar accidentat. Asemenea unor supereroi din filme, acest Duster a „murit”, apoi a fost „resuscitat” și transformat până la esență pentru a fi un altfel de Duster. Stați liniștiți, garantez că mașina arată bine, nu-i vreun Frankenstein pe roți.

Avem de-a face cu un vehicul alimentat cu benzină, având motorizare de 1,6 litri și tracțiune numai pe roțile din față. Modificarea caroseriei nu a implicat și schimbarea ampatamentului – așadar, Duster Summer e la fel de spațios în privința locurilor din spate ca un Duster de serie. Și pentru că Auto K9 face lucruri extraordinare, dar nu face minuni, cele două portiere lungi provin de la un coupe BMW E36.

La fel scaunele, oglinzile retrovizoare și – ceea ce nu se vede cu ochiul liber – pragurile de BMW au fost integrate în zona inferioară a caroseriei de Duster, peste pragurile originale, asigurându-i un plus de rigiditate. Rama parbrizului a fost, de asemenea, ranforsată. A fost necesară fabricarea câtorva elemente de caroserie, capitol la care intră capota portbagajului, aripile din spate, personalizarea zonei frontale, plus numeroase mici piese de îmbinare. Totul a fost rezolvat cu grație de membrii echipei Auto K9.

Lesne de observat: Duster Summer nu este un cabrio sportiv, ci un fel de iaht de croazieră rutier rutier. Finisarea interiorului preia tema conceptului nautic asociat cu tema iahturilor de croazieră: tapițerie albă, elemente care imită lemnul de punte, detalii personalizate integrate cu finețe. Tapițaria albă este dintr-o piele sintetică folosită pentru scaunele și băncile destinate utilizării în mediu marin, rezistând bine la sare, intemperii și intervenții de curățare. Salutare, Volvo! – consola centrală este dominată de prezența unei tablete montate în poziție verticală.

Arcul de securitate situat în dreptul locurilor din spate aduce, ca idee, cu arcul radarelor și antenelor întâlnit pe puntea superioară a iahturilor. În comparație cu varianta standard, roțile cu diametru mai mare și suspensia mai joasă schimbă vizual proporțiile automobilului. Putem spune că Duster Summer a renunțat la tipicul imaginii de SUV asemenea cuiva care își leapădă vestimentația profesională, trecând la cea de tur estival. Ca să ofer imagini cât mai convingătoare, o parte a sesiunii foto s-a desfășurat pe autostrada A2, în drum spre mare – cum s-ar zice.

Prin caracterul lui Duster Summer, binecunoscutul SUV al mărcii românești își ia vacanță de la statutul de mașină familială obișnuită de buget și de la preocupările prozaice la care era implicată prin definiție (dus la serviciu, dus la piață, dus copiii la școală, adus soacra, cărat aragazul, etc.) devenind „altcineva”. Chiar dacă Automobile Dacia nu intenționează să dezvolte ceva în segmentul respectiv, amintim că tema SUV-ului compact cabrio este acum „pe val”, ca o nișă cu rol de vector de imagine pe fondul unei prize la public din ce în ce mai mari a SUV-urilor. Vezi, de asemenea, VW T-Cross Cabrio și Range Rover Evoque Convertible.

Tagged , , , ,