Actualitate

2019 Pebble Beach Concours D’Elegance – miezul verii californiene

America rămâne un continent al tentației, exotismului și al show-urilor copleșitoare, însă nu e clar dacă merită să te grăbești pentru a te duce acolo. Cel puțin în segmentul auto premium, la mare căutare este marfa europeană – ceea ce înseamnă că noi avem deja din astea, pe aici. În cadrul ediției din acest an a evenimentului Pebble Beach Concours D’Elegance (care și-a atins punctul culminant pe 18 august), titlul de Best of Show a revenit unui Bentley 8 Liter Gurney Nutting Sports Tourer, model 1931. Jos pălăria pentru britanici!

Cei care au publicat imagini de acolo par să fi fost sensibilizați de Lamborghini, Bugatti, Porsche, Aston Martin, Maserati, McLaren, Lotus, Pagani și altele asemenea. Și participarea asiatică a fost apreciată, în timp ce producțiile semnificative ale mărcilor americane s-au văzut în acest peisaj (cum s-ar spune, la ele acasă) mai degrabă ca niște prezențe convenționale. Clar, industriei americane îi lipsesc acum designeri de talia unui Virgil Exner, Raymond Loewy sau Bill Mitchell, precum și ceva direcții originale de dezvoltare. Conceptele prezentate pe terenul de golf de la Monterey demonstrează că producătorii europeni și asiatici vor insista și în viitor să convingă clientela americană să plătească pentru mașinile de import.

BMW Vision M Next este un concept cu rol de calmant pentru toți cei care au simțit cumva în ultimul timp că bavarezii insistă pe SUV-uri, lux și sisteme de asistare și insuficient pe tema sportivității (să fim serioși, gama lor s-a extins recent cu coupe-urile din Seria 8 și roadster-ele Z4). Oricum, niciun BMW de felul lui Vision M Next, ilustrând o tratare eminamente sportivă, nu va fi vreodată „în plus”.

Vorbim de un coupe de două locuri cu motor amplasat central. Respectivul motor turbo de 2,0 litri face parte dintr-un sistem hibrid de propulsie care mai include două motoare electrice și pune la bătaie, în total, 600 CP. Estimativ, accelerația de la 0 la 100 km/h ar trebui să dureze aproximativ 3,0 s, viteza maximă fiind, cu titlu orientativ, în jurul a 300 km/h. Detaliile stilistice pe care BMW Vision M Next le afișează apropo de celebrul BMW M1 din 1978 (design semnat Giugiaro) nu pot fi trecute cu vederea.

Bavarezii au expus la Monterey și conceptul BMW Garmisch – o reeditare a prototipului realizat în 1970 de studioul Bertone (creație semnată Marcello Gandini) ca propunere de perspectivă pentru modelele BMW din „noua clasă” – ok, foarte frumos, numai că BMW a preferat să meargă atunci pe mâna unui alt mare designer, pe care l-a luat de la Mercedes – Paul Bracq, desigur. În 2019 avem prilejul să admirăm prototipul BMW Garmisch într-o formă proaspăt reconstruită, 100% conformă cu originalul.

Acura Type S Concept ne arată cu ce se gândesc japonezii să-l contreze în America pe Jaguar XF. La cât de bine arată, le doresc să încerce și în Europa. Conceptul prezentat la Pebble Beach avea detaliile exterioare perfect definite, însă geamurile erau opace – asta ne spune că nu e vorba de un vehicul definitivat și în întregime funcțional, ci de un „manechin”. Totuși, Acura a prezentat la Salonul Auto de la Detroit în 2018 un propulsor V6 twin-turbo care a ajuns să fie integrat în sistemul hibrid de propulsie al sportivelor NSX (Acura sau Honda, cum vă place). Se pare că o versiune dezelectrificată a acestuia ar urma să ia loc sub capota versiunii de serie a lui Acura Type S Concept.

Să vedem ce fac chinezii infiltrați în California sub denumirea Karma (care aparține grupului Wanxiang). Ei au adus la Pebble Beach conceptul Karma SC1 Vision, adică un roadster 100% electric cu portiere „Lambo” și design semnat Pininfarina. Capota este suficient de lungă ca să arunci acolo un V8 gen LT-2 folosit la Corvette și acesta să încapă acolo liniștit, dar mesajul președintelui Dr. Lance Zhou ne spune că marca sa „vizează un viitor cu emisii zero”. Karma SC1 Vision e pregătită și pentru deplasarea autonomă, având opt radare, șase senzori Lidar și șase camere cu orientare externă.

Vizitatorii de la Monterey au mai putut vedea cu ochii lor și (cel puțin deocamdată) unicul De Tomaso P72. Se aude că splendidul coupe de inspirație retro (tratare similară cu a lui Ferrari P4/5 din 2006) ar putea vesti revenirea în afaceri a mărcii fondate cu 60 de ani în urmă de către Alejandro de Tomaso. Un design senzațional și o marcă resuscitată, al cărei nume poartă identitate latină ar fi primele două ingrediente tari pentru un viitor succes.

Deocamdată nu s-au făcut precizări tehnice referitoare la această mașină, însă afost divulgată originea structurii sale portante din compozit de fibre de carbon: aceasta provine de la supersportiva Apollo Intensa Emozione (motorizare V12 aspirată de 6,3 litri și 791 CP pusă la punct cu implicarea AMG).

Încheiem cu McLaren GT by MSO (call me McLaren Special Operations!) care, totuși, nu ține să fie un automobil extrem. Mai degrabă, acest coupe cu motor central urmărește să-i tenteze pe cei care aspiră să conducă zilnic o supersportivă. Asta înseamnă că aici s-a insistat mai mult pe confort, spațiu interior și rafinament estetic. Cei de la MSO arată, în cazul de față, că pot lucra și în spirit britanic stilat, lăsând un pic deoparte performanțele extreme. Am zis deoparte? Nu chiar: McLaren GT by MSO dispune de un propulsor V8 twin-turbo de 4,0 litri care furnizează 612 CP.

Tagged , , , , , ,